Close

[Guest Post] Pretuieste Romania Frumoasa: Daria Rosu

Daria Roșu e un artist iubitor de frumos full time și un hiker part time. Pe cât de minunate și diafane sunt lucrările ei pe pânză, pe atât de curajoase și pline de viață sunt fotografiile din drumețiile ei pe plaiuri românești. Ne-a inspirat bucuria ei de a colinda la pas România și am invitat-o să ne povestească în cuvinte simple și pe cât se poate de onest, cum se vede România frumoasă prin ochii ei, ce a învățat-o muntele și ce înseamnă pentru ea fiecare drumeție cu rucsacul în spate.

Am început să iubesc natura de când eram în liceu. Poveștile profesoarei de geografie m-a captivat până în punctul în care am simțit să mă înconjor de oameni cu care să pot descoperi mai mult din frumusețea României sălbatice. La început, făceam scurte drumeții în zona de Nord – munții Rodnei, alături de un grup mai mare de oameni pe care-i cunoșteam. Mi-am dorit să văd mai mult și mai departe. În 2019, am reunit un grup de prieteni și urcat vârful Omul, în munții Bucegi.

A urmat cel mai înalt vârf al României, vârful Moldoveanu (2.544 m) – probabil cea mai spectaculoasă experiență din ce mi-a fost dat să trăiesc. Nu m-am gândit o clipă că acea drumeție urma să aibă un impact atât de mare asupra mea. Să devină mai apoi un stil de viață.

Drumetiile: Un Stil de Viata

M-am îndrăgostit de țara mea, de oportunitățile pe care ni le oferă natura aici, am învățat cu timpul să o respect și să îi cunosc limitele. Pe mine, orice ieșire în munți mă încarcă, mă liniștește și mă ambiționează să fiu atentă la atitudinea mea față de tot ce mă înconjoară.

Odată cu ieșirile pe munte am legat prietenii pe viață, asta pentru că viața acolo e diferită. Înveți să răspunzi mai firesc la nevoia celui de lângă tine, oamenii se salută, se respectă. Am întâlnit oameni care ne-au dat sfaturi și am fost impresionați să vedem un număr mare din categoria seniorilor care îți petrec timpul în natură. Anul trecut am avut parte de cele mai multe ieșiri și experiențe, am descoperit locuri noi de care nu știam până atunci. Am fost impresionată în mod special de munții Piatra Craiului – a fost prima mea experiență cu cortul. Am campat lângă refugiul Șaua Grindului la o altitudine de 2026 m și am asistat la cel mai frumos apus, urmat o noapte cu cer senin și un răsărit pe(ste) măsură.

Pretuieste Romania Frumoasa: „E nevoie de puțin curaj si dorinta sa incepi”

Încet am descoperit că lucrurile mici, alături de oamenii potriviți, îmi oferă libertatea de care am nevoie – o libertate care e atât de aprope de noi, că e nevoie de puțin curaj și dorința să începi. Astăzi număr 7 din top 10 vârfuri din Româniapeste 13 drumeții și intenționez să continui să descopăr în fiecare ieșire câte ceva despre țara mea, să profit de locuri spectaculoase la care am acces atât de ușor. Să-mi amintesc mereu că în urma mea vin alți oameni care merită să se bucure de experiența asta la fel de mult ca mine. Dorința mea? Ca românii să învețe să prețuiască România frumoasă!

Urmărește aventurile Dariei pe Instagram aici.

____________________

Prețuiește România Frumoasă e manifestul și aprecierea noastră pentru locul în care a prins viață business-ul Meron. Conceptul s-a conturat în jurul deschiderii coffee shop-ului din Alba Iulia – orașul Marii Uniri. Frumusețea cetății și a împrejurimilor, perioada restricțiilor și imposibilitatea de a călători la fel de liber cum o făceam înaintea pandemiei, ne-au făcut să ne orientăm atenția către ceea ce are de oferit țara noastră. Să luăm munții, cheile, colinele României la pas, să ne minunăm de natură, să fim mai prezenți și mai recunoscători pentru tot ce ne înconjoară. Seria cuprinde poveștile oamenilor de lângă noi și felul în care percep ei, cu drag și dor, #RomâniaFrumoasă.